Parson Russell Terrier

- Câine potrivit pentru proprietarii fără experiență
- Niște dresaj necesar
- Preferă plimbările antrenante
- Agreează o plimbare de o oră pe zi
- Câine mic
- Minimum de salivare
- Are nevoie de periere săptămânală
- Rasă non hipoalergenică
- Câine comunicativ și vocal
- Câine de pază. Latră și alertează
- Ar putea avea nevoie de dresaj pentru a trăi cu alte animale
- Ar putea avea nevoie de dresaj pentru a trăi cu copii
Origine
Rasa de câini Parson Russell Terrier a apărut și a fost consolidată în secolul al XVIII-lea în Devon de Reverendul John Russell. John Russell s-a născut într-o familie de vânători de vulpi în 1795. El căuta un câine care să țină pasul cu caii, să alerge împreună cu ogarii și să fie destul de mic ca să poată scoate vulpile din vizuină. În timp ce studia la Oxford a văzut și a cumpărat de la un lăptar câinele perfect pentru scopul său. Se crede că acesta a fost primul câine cunoscut sub numele de Jack Russell. Pe durata activității sale de preot, John Russell s-a dedicat atât bisericii, cât și creșterii terrierilor potriviți pentru vânătoarea de vulpi.
Personalitate
În general Parson Jack Russell Terrier este un câine prietenos, devotat și afectuos, cu o personalitate puternică. Poate fi un bun câine de companie pentru o familie activă și trebuie să fie socializat de la o vârstă fragedă cu pisicile și cu alți câini. Grădinarii vor descoperi în curând că săpatul este una dintre activitățile preferate ale câinelui lor!
Sănătate
Parson Russell Terrier este în general o rasă rezistentă, ca majoritatea terrierilor. Însă, asemănător majorității raselor, și el poate suferi de boli ereditare ale ochilor, de aceea se recomandă testarea oftalmologică.
Exerciții
Fiind un mic terrier activ, acest câine are nevoie de multă mișcare. Nimic nu-i place mai mult decât o plimbare lungă în care poate scăpa de lesă și poate lua urma unui miros. Lucrează la un semnal de întoarcere solid înainte de a-l lăsa fără lesă, căci Parson Russell Terrier este predispus la „surditate selectivă”.
Nutriție
Câinii de talie mică au un metabolism rapid, ceea ce înseamnă că ard caloriile foarte repede, deși stomacul lor mic le impune să mănânce puțin și des. Mâncărurile pentru rasele mici sunt create special pentru a conține nivelurile adecvate de nutrienți cheie și au dimensiuni mai mici ale bolului alimentar pentru a se potrivi gurii lor mici. Aceasta încurajează de asemenea mestecatul și îmbunătățește digestia.
Îngrijire
Parson Russell Terrier poate avea blana aspră, inegală sau fină, cu un strat inferior des. De regulă tunderea este recomandată cel puțin de două ori pe an, iar părul rămas poate fii țesălat cu mâna. Crescătorul trebuie să îți dea instrucțiuni complete despre cele necesare. Va trebui de asemenea să-l periezi o dată pe săptămână.
Cele mai bune rase de câini pentru copii
Deși majoritatea câinilor sunt considerați în mod tradițional că au un comportament frumos față de copii, toți câinii și copiii trebuie învățați să se înțeleagă și să se respecte reciproc, pentru a fi în siguranță împreună. Chiar și așa, câinii și copiii mici nu ar trebui să fie lăsați singuri împreună, iar adulții ar trebui să supravegheze toate interacțiunile dintre ei