Câine ciobănesc englez

Câine ciobănesc englez

Vechii câini ciobănești englezi sunt diferiți prin blana lor lungă, mițoasă, care le acoperă corpul îndesat. Ochii par să fie complet acoperiți, însă vederea nu le este diminuată niciodată. Poate avea orice nuanță de gri, cenușiu sau albastru cu sau fără pete albe. Masculii adulți au o înălțime de 61 de centimetri sau mai mult și cântăresc minimum 36 de kilograme; femelele adulte au minimum 56 de centimetri și 30 de kilograme.

Old English Sheepdog / Bobtail
  • Mărime : Mare
  • Îngrijire : Zilnic
Old English Sheepdog / Bobtail
  • Blană : Mediu/lung
  • Năpârlire : Greu
  • Gălăgie : Nu foarte zgomotos
  • Alergii : Nu
  • Grup : Pastoral
Old English Sheepdog / Bobtail
  • Singur : Mai puțin de 1 oră
  • Alte animale : Mare
  • Pază : Mare

Origine

Rasa a apărut în Anglia la jumătatea secolului al XVII-lea și este probabil legată de câinii antici de turmă, inclusiv Bergamasco, Collie cu barbă, Briard și Armant. Porecla „Bobtail" are o semnificație prin istoricul ei. În Anglia secolului al XVIII-lea au fosta acordate scutiri de taxe pentru câinii negustorilor de vite care ajutau la mânarea cirezilor către piață. Pentru a marca acești câini li se tăia coada. Vechii câini ciobănești englezi erau perfecți pentru această treabă datorită zelului lor și a blănii rezistente la intemperii. Blana lor era tunsă în fiecare an împreună cu cea a oilor, iar soțiile fermierilor țeseau blana tunsă a câinilor împreună cu lâna oilor pentru a face haine călduroase.

Personalitate

Vechii câini ciobănești englezi sunt extrovertiți și veseli și sunt cunoscuți drept buni companioni de familie. De obicei au o personalitate încântătoare, însă pot deveni agitați când se joacă, așa că trebuie să ai grijă dacă sunt implicați copii mici. Vor participa cu entuziasm la orice activitate posibilă. Sunt neînfricați și de aceea sunt niște câini de pază excelenți, îndeosebi datorită lătratului lor răsunător. Dresajul timpuriu este esențial pentru a controla comportamentul nestăpânit al acestei rase.

Sănătate

Ca și multe alte rase, câinele ciobănesc englez poate suferi de diverse boli ereditare ale ochilor și de displazie de șold (o afecțiune care poate duce la probleme de mobilitate). De aceea verificarea ochilor și evaluarea șoldurilor câinilor înainte de împerechere sunt importante.

Exerciții

Câini ciobănești englezi au nevoie de stăpâni care să fie hotărâți să le asigure multă mișcare, dar în același timp trebuie să aibfie atenți cu puii de câine, pentru a se asigura că nu apar probleme ale oaselor din cauza suprasolicitării.

Nutriție

Câinii de talie mare, în afară de faptul că au un apetit mare, beneficiază de o balanță diferită de nutrienți, care include minerale și vitamine, comparativ cu câinii de talie mai mică. Această rasă este predispusă la balonare și probleme stomacale; mesele mai mici și mai frecvente pot ajuta la reducerea acestui risc.

Îngrijire

Atunci când ciobănești englezi își schimbă blana este obligatoriu să îți aloci suficient timp pentru periaj și să te asiguri că blana veche nu se încurcă cu cea nouă. Dacă este lăsată o perioadă lungă de timp fără periaj, blana poate deveni atât de încâlcită încât singura soluție este tăierea. Deținerea unui asemenea câine implică extrem de multă muncă și un consum de timp corespunzător: năpârlesc încontinuu, labele trebuie verificate după fiecare plimbare afară pentru a te asigura că nu a rămas nimic agățat în firele de păr și din cauza acestei blăni foarte bogate pot să se murdărească foarte des, ceea ce necesită curățare constantă.