Labrador Retriever

Labrador Retriever

Câinii Labrador sunt mari, cu o constituție puternică, oase rezistente și atitudine. Au capul mare și ochi blânzi, inteligenți. Coada lor este absolut unică, semănând cu a vidrelor. Blana scurtă și densă poate fi complet neagră, galbenă și ciocolatie/roșu închis. Masculii adulți măsoară 56-57 de centimetri și cântăresc aproximativ 30 de kilograme, iar femelele adulte au 55-56 de centimetri și aproximativ 28 de kilograme.

Labrador Retriever
  • Mărime : Mare
  • Îngrijire : O dată pe săptămână
Labrador Retriever
  • Blană : Scurt/fin
  • Năpârlire : Moderat
  • Gălăgie : Nu foarte zgomotos
  • Alergii : Nu
  • Grup : Câine de vânătoare
Labrador Retriever
  • Singur : 1-3 ore
  • Alte animale : Mare
  • Pază : Scăzut

Origine

Rasa Labrador Retreiver nu provine din Labrador, ci de pe coasta Newfoundland, din secolul al XVII-lea. Au fost dresați să tragă plasele de pescuit prin apele înghețate pentru pescari și, la începutul secolului al XIX-lea, au fost aduși la Poole Harbour în Marea Britanie. Erau atât de atractivi încât pescarii au primit numeroase oferte de la englezi pentru a-i cumpăra. Rasa a avut un succes imediat pentru vânătoare. Contele de Malmesbury era fascinat de acești câini, cunoscuți la vremea respectivă drept rasa lui Saint John, deoarece el a început să-i crească, denumindu-i câini Labrador (sau „Labs”).

Personalitate

Rasa Labrador este cu siguranță între primele trei din care să îți alegi un animal de casă – cu condiția să-ți placă să faci mișcare! Sunt prietenoși, blânzi și afectuoși cu toată lumea. Sunt câini sociali adaptabili care stabilesc ușor legături cu alte animale și cu copiii, fiind răbdători și iertători, însă nu trebuie să abuzezi de acest lucru. Sunt extrem de loiali și adoră să fie incluși în toate aspectele vieții de familie. Labradorii vor lătra pentru a atrage atenția asupra străinilor, însă îi vor întâmpina cu brațele deschise.

Sănătate

Ca multe alte rase, Labradorii pot suferi de diverse boli ereditare ale ochilor și de displazie de șold și de cot (afecțiuni care pot fi dureroase și pot duce la probleme de mobilitate). De aceea testarea ochilor și evaluarea șoldurilor câinilor înainte de împerechere sunt importante.

Exerciții

Labradorii se vor adapta destul de ușor la timpul pe care îl poți aloca pentru mișcarea lor, însă reține că ar trebui să le acorzi o perioadă rezonabilă – câteva ore pe zi fiind ideale pentru un adult sănătos. Iubesc plimbările lungi cu șansa de a alerga și a se juca fără lesă. Adoră recuperarea și apa, așa că trebuie să ai grijă când să le asiguri securitatea în preajma apei. Sunt predispuși către obezitate, însă acest lucru se datorează adesea lipsei de mișcare și faptului că le place să mănânce.

Nutriție

Câinii de talie mare, în afară de faptul că au un apetit mare, beneficiază de un aport diferit de nutrienți, care include minerale și vitamine, comparativ cu câinii de talie mai mică. Labradorul este predispus la balonare și probleme stomacale; mesele mai mici și mai frecvente pot ajuta la reducerea acestui risc.

Îngrijire

Blana labradorilor este ușor de întreținut. Este groasă și densă, cu un strat inferior rezistent la intemperii și este ușor de menținut printr-un periaj o dată pe săptămână și cu mai multă atenție în perioada de năpârlire.