Retriever (Chesapeake Bay)

Chesapeake Bay Retriever
Fiind un câine mare, musculos și puternic cu picioarele palmate, blana rasei Chesapeake Bay Retriever este rezistentă la apă, scurtă și groasă, cu un strat superior aspru, uleios și un strat inferior fin, lânos. blana este descrisă drept „iarbă moartă”, respectiv o culoare între galben pai și ferigă; pot fi de asemenea roșu/auriu sau maro. Masculii adulți măsoară 58-66cm și cântăresc între 29,5-36,4kg. Femelele adulte măsoară 53-61cm și cântăresc 25-31,8kg.
  • Câine potrivit pentru proprietarii fără experiență
  • Niște dresaj necesar
  • Preferă plimbările pline de energie
  • Agreeeză o plimbare de peste două ore pe zi
  • Câine mare
  • Minimum de salivare
  • Are nevoie de periere săptămânală
  • Rasă non hipoalergenică
  • Câine tăcut
  • Câine care nu e de pază
  • Se înțelege grozav cu alte animale
  • Câine perfect pentru familie

Origine

Chesapeake Bay Retriever este o rasă americană care a fost creată din câini britanici, dezvoltați de coloniști pentru a lucra în apă, de unde recuperau rate și alte păsări. Există o poveste care spune că în 1807 pe coasta Maryland a eșuat o navă pe care se aflau doi pui de Newfoundland. Cățeii au fost dați cadou salvatorilor în semn de mulțumire. Ambii câini au fost împerecheați cu câini locali, iar puii care au rezultat au fost încrucișați cu Retrieveri cu blana dreaptă și cu blana ondulată, cu spanieli de apă irlandezi și Coonhound pentru a produse rasa de câini Chesapeake pe care o cunoaștem noi azi.

Personalitate

Câinii Chesapeake Bay Retriever pot avea o pornire independentă, dar sunt în același timp afectuoși. Iubesc copiii, deși joaca lor poate fi un pic dură uneori. Chesapeake Bay Retriever este protector de fel, privește viața destins, vesel și alert și iubește compania altor câini și a oamenilor. Nu sunt cea mai bună rasă pentru un proprietar începător.

Sănătate

Ca și în cazul altor rase, Chesapeake Bay Retriever poate suferi de diverse boli ereditare ale ochilor și de displazie de șold (o afecțiune care poate duce la probleme de mobilitate). De aceea, verificarea ochilor și evaluarea șoldurilor câinilor înainte de împerechere sunt importante.

Exerciții

Chesapeake Bay Retriever are nevoie de multă mișcare și poate avea un comportament negativ daca nu primește suficientă. Iubesc apa, înotul și recuperarea, și au nevoie de peste două ore de exercițiu zilnic. Nu sunt câinii ideali pentru oraș sau pentru persoane ocupate.

Nutriție

Fiind câini de talie mare și având un apetit sănătos, ei beneficiază de o balanță de nutrienți diferită, inclusiv minerale și vitamine comparativ cu câinii de talie mai mică. Chesapeake Bay Retriever este predispus la balonare și probleme stomacale ; mesele mai mici și mai frecvente pot ajuta la reducerea acestui risc

Îngrijire

Blana câinelui Chesapeake este deasă și scurtă, cu un strat inferior dens lânos. Blana poate fi ondulată, însă în general nu este creață, fiind uleioasă la atingere. Se recomandă să nu faceți baie acestui câine, deoarece îi puteți strica blana rezistentă la apă. Fiți de asemenea atenți la periaj, care este necesar doar atunci când câinele năpârlește. Periajul va îndepărta părul mort și căzut. Îmbăierea și periajul excesiv ar putea strica textura blănii.

Cele mai bune rase de câini pentru copii

Deși majoritatea câinilor sunt considerați în mod tradițional că au un comportament frumos față de copii, toți câinii și copiii trebuie învățați să se înțeleagă și să se respecte reciproc, pentru a fi în siguranță împreună. Chiar și așa, câinii și copiii mici nu ar trebui să fie lăsați singuri împreună, iar adulții ar trebui să supravegheze toate interacțiunile dintre ei

E aceasta rasa potrivită pentru tine?

E aceasta rasa potrivită pentru tine?

Toți câinii au personalitatea lor, însă unele instincte și comportamente sunt moștenite. Folosește selectorul de rase și află ce rase de câini se potrivesc cel mai bine cu preferințele și stilul tău de viață. Dacă tu și câinele aveți lucruri în comun, cresc șansele unei vieți fericite și împlinite împreună.

Ce să mai iei în calcul

Adopție

Adopția unui câine de la un adăpost sau o organizație neguvernamentală îți poate aduce incredibil de multă împlinire. Deseori, înseamnă că îi oferi o a doua șansă la viață. Sunt mulți câini în căutarea unei case primitoare. Centrele recunoscute vor acorda multă atenție potrivirii dintre oameni și câini. Personalul învață tot ce poate despre câini și vor vrea să afle și lucruri despe tine, familia ta și stilul de viață, înainte de a-ți recomanda vreun câine. De asemenea, vor fi încântați să îți ofere sfaturi și să îți răspundă la orice eventuale întrebări înainte sau după adopție.

Alegerea unui crescător bun

Dacă te-ai hotărât să alegi un câine cu pedigree, atunci asigură-te că apelezi la un crescător cu reputație bună. Principalul avantaj în cumpărarea unui câine de rasă este că vei ști destul de bine cum va arăta și în ce fel i se va contura personalitatea. Contactează-ți veterinarul pentru mai multe informații despre bolile infecțioase, predispozițiile genetice și nevoile de îngrijire, pentru a fi complet pregătit atunci când întâmpini un câine la tine acasă.

Întâmpinarea câinelui acasă

Când ești pe cale să aduci un pui de câine sau un câine adult pentru prima oară, e normal ca toți ai casei să fie plini de entuziasm. Te-ar putea ajuta ceva care să te distragă, așa că e un moment perfect să te ocupi de câteva pregătiri pentru marea sosire.