Pentru ei, toată pasiunea noastră
Welsh Corgi Pembroke

Pembroke Welsh Corgi (Galez)

Micuț, robust și cu picioarele scurte, Welsh Corgi Pembroke are un chip fermecător, ca de vulpe. Are coada mică ca un ciot și blana cu păr de lungime medie, des și aspru.

Important de știut
  • Câine potrivit pentru persoane cu experiență în intreținerea animalelor
  • Nivel mediu de dresaj necesar
  • Se bucură de plimbări liniștite
  • Se bucură de o oră de plimbare pe zi
  • Câine de talie mică
  • Cantitate de salivă scăzută
  • Necesită îngrijire și periaj al blănii la fiecare două zile
  • Rasă non hipoalergenică
  • Câine tăcut
  • Câine de pază. Latră și alertează
  • Ar putea necesita dresaj pentru a trăi cu alte animale de companie
  • Ar putea necesita dresaj pentru a trăi cu copii

Personalitate Pembroke Welsh Corgi 

Sunt foarte devotați și afectuoși față de proprietarii lor, însă pot fi destul de indiferenți față de persoanele necunoscute. În ciuda staturii lor, ar trebui să fie considerați mai degrabă niște câini de talie medie, cu picioare scurte, decât câini de talie mică.  

Îndrăzneți și extrovertiți, prietenoși și loiali, Corgi sunt câini de pază excelenți și se potrivesc perfect într-un cămin agitat. Trebuie să ții cont, totuși, de instinctele lor de turmă, având tendința de a aduna laolaltă oamenii și, în special, copiii, indiferent de dorința lor! 

Istoric și origini Pembroke Welsh Corgi 

Țara de origine: Wales

Pembroke Corgi, devenit celebru datorită reginei Elisabeta a II-a, este un câine de turmă, cu un corp lung și picioare scurte, adus în Țara Galilor de către croitorii flamanzi. Au fost crescuți pentru a supraveghea bovinele de la o locație la alta, o muncă dură, care necesită  o personalitate puternică și multă anduranță.  Aceștia trebuiau să păzească turme de vite de munte, mai mici și încăpățânate și să parcurgă distanțe lungi, zi la rând. Există două tipuri de Corgi, Corgi Pembroke și Corgi Cardigan, recunoscute separat în 1934.

Stăpânii ideali ai câinilor Pembroke Welsh Corgi înțeleg legătura acestor câini cu viața pastorală, în special rolul lor versatil ca ajutori la ferme, astfel încât conviețuirea cu un Corgi Pembroke nu ar trebui să fie dificilă. Este important să ai în vedere o activitate potrivită pentru Corgi, deoarece mintea lui activă are nevoie de stimulare și corpul lui de activitate. Această rasă Corgi se potrivește mai bine familiilor fără copii sau celor cu copii mai mari, deoarece instictul lor de a ghida, a păzi și a se juca este adesea foarte pronunțat.

Pembroke Welsh Corgi este, în general, o rasă foarte rezistentă. La fel ca în cazul multor rase de câini, poate suferi de diverse afecțiuni oculare ereditare și de displazie la nivelul șoldurilor (afecțiuni care pot conduce la probleme de mobilitate). Prin urmare, examinarea oftalmologică și evaluarea șoldurilor înainte de împerechere sunt importante.  De asemenea, forma corpului lor îi face mai predispuși la probleme ale coloanei vertebrale. 

Clubul rasei monitorizează cu atenție starea de sănătate a acestora și trebuie contactat pentru a obține cele mai recente informații și detalii despre orice test ADN sau teste suplimentare pe care le recomandă. Cluburile de rasă pot fi găsite pe site-ul Kennel Club. 

Crescut pentru a străbate kilometri întregi laolaltă cu vitele indisciplinate, Pembroke Corgi are multă rezistență. De aceea, un câine din rasa Pembroke, are nevoie de cel puțin o oră de exerciții pe zi, dar, în mod ideal și mai mult. Dacă nu ai oi sau vreo  turmă de întors, ia în calcul achiziția unor mingi gonflabile mai mari pentru ca acesta să își exerseze instinctele de câine de întors oile, cum ar fi „treibball” sau „sheep ball”. Cu toate că nu este un partener de alergare excelent, te va însoți cu plăcere la drumeții și plimbări lungi, în natură.

Câinii din rasa Pembroke Corgi nu au nevoie de un spațiu foarte mare, dar este important să ai o grădină securizată, deoarece sunt mai mult decât capabili să sape pe sub garduri sau să se strecoare prin spațiile mici. Din cauza corpului lor lung și a picioarelor scurte, ar trebui să evite să folosească scările când sunt pui și să le folosească în mică măsură când sunt adulți. Se pot adapta atât vieții la oraș, cât și la țară. Nu uita că rasa Corgi e o rasă de câini care latră destul de mult și trebuie să ai în vedere toleranța vecinilor.

Câinele tău are nevoie de un aport echilibrat de nutrienți, din diferitele grupe de alimente, dar și de un nivel de hidratare corespunzător. Este important să efectuezi controale periodice, pentru a te asigura că se menține în formă. Nu uita să îl hrănești de cel puțin două ori pe zi cu hrană pentru câini, în conformitate cu recomandările specifice.

Blana câinelui Pembroke Welsh Corgi este de lungime medie, dreaptă și impermeabilă, cu un strat inferior foarte des. Nu necesită o atenție foarte mare, însă un periaj regulat poate fi benefic. Noroiul se poate îndepărta prin periaj, odată uscat.

Cu motivația adecvată, cum ar fi recompense pentru câini, jucării și posibilitatea de a „mâna” obiecte, Welsh Corgi Pembroke poate fi un câine distractiv de dresat. Datorită conformației lor cu picioare scurte și torso lung, aceștia nu vor putea participa la unele activități. Cu toate acestea, sunt foarte inteligenți și răspund pozitiv la jocuri și puzzle-uri.

Deși este considerat un câine potrivit pentru o familie cu copii mai mari, Welsh Corgi Pembroke poate avea instincte de turmă și, uneori, poate ciupi gleznele celor care se opun, mai ales dacă aleargă. De aceea, copiii foarte mici se vor speria de acest comportament sau nu vor reacționa corespunzător. În rest,  Welsh Corgi Pembroke este un animal perfect pentru familiile cu un stil de viață activ.

Deși părerea generală despre câini este că sunt buni cu copiii, ambii trebuie învățați să se înțeleagă și să se respecte reciproc. Atunci când interacționează, nu trebuie lăsați singuri împreună niciodată, fiind nevoie de supravegherea adulților.

Curiozități despre Pembroke Welsh Corgi (Galez)

  • Legenda spune că Pembroke Corgi este un câine fermecat, folosit de zânele și spiridușii galezi pentru a trage trăsurile zânelor, a supraveghea vitele și a fi armăsarii războinicilor. Se spune că cei care au ochi ageri și un suflet sensibil pot zări urma unei zâne, călare pe umerii lor.
  • Regina Elisabeta a II-a a întâlnit pentru prima dată un Corgi când era copil, iar Regele George al VI-lea a adus acasă un pui de câine mascul numit Dookie, în 1933. După introducerea unui al doilea Corgi, pe nume Jane, cei doi au făcut pui și astfel a început tradiția creșterii lor în familia regală.
  • Până în prezent, Pembroke Welsh Corgi sunt niște câini de herghelie excelenți și încă mai concurează în competițiile de herghelie AKC.  
  • Există două posibile explicații pentru numele lor. Prima dintre ele este aceea că, în galeză, „cor” înseamnă „a urmări/a aduna", iar „gi” înseamnă câine. Cu toate acestea, alții consideră că acel „cor” înseamnă „pitic”.  
  • Un  Welsh Corgi Pembroke numit Rufus a fost mascota neoficială a companiei Amazon. Ambii stăpâni lucrau în companie, iar prin urmare, Rufus îi însoțea la birou în fiecare zi. 

Găsirea unui câine

Câine Labrador stând lângă canapea
Găsirea unui animal de companie
Este această rasă potrivită pentru tine?
Toţi câinii au personalitatea lor unică! Încearcă instrumentul nostru de selectare a raselor de câine şi află ce rasă de câine se potriveşte cel mai bine preferinţelor tale şi stilului tău de viaţă.
Pui de câine în lesă, mergând alături de stăpânul său
Găsirea unui animal de companie
Te gândeşti să-ţi iei un pui de câine?
Alătură-te programului „Growing Pup” (trad. „Pui de câine aflat în perioada de creştere”) pentru a obţine ajutor de la experţii Purina la găsirea puiului de câine potrivit. Dar şi la pregătirea pentru a-l aduce acasă pe acesta, precum şi o reducere la una dintre gamele noastre pentru puii de câine.
Câine cu zgardă roşie, stând lângă stăpânul său
Găsirea unui animal de companie
Găsirea unui crescător bun
Dacă deja te-ai hotărât asupra unui pui de câine de rasă, atunci cea mai sigură soluţie este să găseşti un crescător cu o reputaţie bună. Află ce trebuie să ai în vedere la un crescător de pui de câine, cu ajutorul acestui ghid.
Câine cu zgardă roşie
Găsirea unui animal de companie
Aducerea câinelui tău în familie
Cât timp aştepţi ziua cea mare ai putea avea nevoie să-ţi distragi atenţia şi, din fericire, există câteva lucruri pe care trebuie să le pui la punct înainte de întâmpinarea nou-venitului.
Câine cu zgardă roşie, stând culcat
Adopţie
Te simţi extrem de împlinit atunci când adopţi un câine de la un adăpost de animale sau de la o organizaţie de salvare. Adesea, acest lucru înseamnă să-i oferi a doua şansă la viaţă. Există mulţi câini care doresc o familie iubitoare şi un cămin permanent. Descoperă la ce te poţi aştepta de la acest proces.
Câine cu zgardă roşie, privind pe fereastră
Sfaturi despre puii de câine
Tot ce trebuie să ştii
Luarea unui nou pui de câine este extrem de emoţionantă pentru întreaga familie, dar poate fi destul de înfricoşătoare pentru noul tău animăluţ. Află cum să te ocupi de totul, de la întrebările despre comportament la cele despre sănătate, cu ajutorul sfaturilor noastre profesioniste despre puii de câine.
Stăpânul verifică zgarda câinelui
Găsirea unui animal de companie
Avantajele deţinerii unui câine
Se ştie de mullt timp: câinii sunt consideraţi cei mai buni prieteni ai omului. Dar ştiai că ai de fapt parte de numeroase avantaje atunci când deţii un câine? De la ajutorul pe care ţi-l oferă ca să te menţii în formă, la întâlnirea unor persoane noi, puiul tău de câine te poate într-adevăr sprijini în îmbunătăţirea sănătăţii şi a vieţii sociale. Citeşte mai mult pentru a descoperi avantajele oferite de câini!