La Perm

- Pisică jucăușă și curioasă
- Pisică sociabilă și dependentă
- Pisică tăcută
- Rasă de pisică suplă și elegantă
- Nevoie de îngrijire săptămânală
- Rasă non-hipoalergenică
- Are nevoie să iasă afară
- Ar putea avea nevoie de familiarizare înainte de a locui cu copii
Origine
Blana cârlionțată sau ondulată a pisicii La Perm este cea mai importantă trăsătură a acesteia. Exemplarul care a stat la originea rasei a fost găsit într-un cuib de pisici obișnuite la o fermă din Oregon în 1986. Un singur pisoi într-un cuib de șase s-a născut chel. După opt săptămâni, pisoiului a început să-i crească un păr foarte moale și cârlionțat. La vârsta de trei-patru luni pisoiul avea deja o blană completă formată din păr cârlionțat care se găsește acum la toate pisicile La Perm. Spre deosebire de alte rase cu blana cârlionțată, cum ar fi Devon Rex sau Cornish Rex, blana pisicilor La Perm poate fi scurtă sau lungă. Rasa nu este așa de des întâlnită în afara Americii.
Țară de origine
SUA
Alte denumiri
-
Personalitate
Pisicile La Perm sunt blânde. Le plac oamenii și caută compania acestora. Sunt foarte afectuoase, le place să fie alintate și învață ușor să prindă, ca și multe alte deprinderi. Sunt curioase din fire și vor să știe în permanență ce se întâmplă în jurul lor. În general nu sunt gălăgioase, însă pot deveni vocale atunci când vor să li se acorde atenție.
Sănătate
Nu au fost identificate boli moștenite la această rasă.
Nutriție
Fiecare pisică este unică și fiecare are propriile preferințe, mofturi și nevoi când vine vorba de mâncare. Cu toate acestea, pisicile sunt carnivore și fiecare dintre ele trebuie să obțină 41 de nutrienți diferiți și specifici din alimentație. Proporția acestor nutrienți variază în funcție de vârstă, stil de viață și starea generală de sănătate, deci nu e deloc surprinzător că un pui energic aflat în creștere are nevoie de o balanță diferită de nutrienți în dietă decât o pisică adultă mai puțin activă. Alte aspecte pe care trebuie sa le ai în vedere sunt: administrarea cantității corecte de mâncare pentru a menține o formă ideală, în conformitate cu instrucțiunile de hrănire și livrarea hranei în funcție de preferințele individuale respectând rețetele de mâncare uscată sau umedă.
Îngrijire
Blana pisicii La Perm necesită îngrijire minimă. Nu se încâlcește ușor și năpârlește mai puțin decât alte rase. Baia și uscarea cu prosopul vor ajuta la menținerea cârlionților; uscarea cu uscătorul de păr tinde să încrețească părul. Ca pentru orice pisică, se recomandă vaccinările regulate și deparazitarea.
Potrivită pentru copii?
Deși această rasă nu este recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre cele mai bune rase pentru copii, toate pisicile sunt diferite și, cu familiarizarea adecvată, ar putea fi un bun companion pentru aceștia.