Important de știut
- Pisica jucăușă și curioasă
- Pisică prietenoasa dar independentă
- Pisică oarecum vorbăreață
- Rasă de pisici slabă și elegantă
- Necesită îngrijire o dată pe săptămână
- Rasă hipoalergenică
- Are nevoie de spațiu în aer liber
- Poate necesita familiarizare înainte de a trăi cu copiii
Personalitate
Pisicile Cornish Rex sunt ușor neastâmpărate și au o personalitate care poate fi descrisă ca fiind aproape veșnic tânără. Sunt foarte inteligente, le place să se joace și adoră să învețe trucuri noi, putând juca jocuri de tip aport ore în șir.
Deși sunt energice, au și momente mai liniștite, când se bucură să ți se ghemuiască în poală.
Pisicilor Cornish Rex li se face repede frig, din cauza blănii lor subțiri, așa că vor căuta mereu cel mai cald loc în care să doarmă.
Origine
Țară de origine: Anglia (ținutul Cornwall)
Rasa Cornish Rex își datorează existența unei mutații naturale, descoperită la un pui născut la o fermă din Cornwall, în 1950: acesta avea blana ondulată.
Puiul a fost împerecheat ulterior cu mama lui, iar doi dintre puii rezultați s-au născut tot cu blana ondulată. Aceasta a devenit caracteristica definitorie a rasei de astăzi.
Este interesant că mutațiile care au dus la părul ondulat la Cornish Rex și la Devon Rex sunt diferite. De aceea, încrucișarea unei pisici Cornish Rex cu una Devon Rex produce pui cu blana dreaptă.
Cele mai frecvente probleme de sănătate ale acestei rase de pisici apar ca urmare a reproducerii extreme.
Una dintre bolile asociate acestei rase este hipotricoza – pierderea părului care duce la chelire. Blana neobișnuită predispune pisica la anumite boli de piele, inclusiv candidoză excesivă.
Informează-te din timp despre procesul de reproducere și efectele acestuia asupra sănătății patrupedului tău. Nu susține crescătorii care promovează practici de împerechere extremă.
Cornish Rex este o rasă foarte activă, cu un metabolism rapid și o blană scurtă și fină, care nu oferă aceeași protecție termică ca la alte rase. De aceea, alegerea hranei trebuie să țină cont de necesarul ei energetic crescut.
Ca toate pisicile, Cornish Rex are nevoie de aproximativ 41 de nutrienți esențiali. În cazul acestei rase, sunt deosebit de importante:
- un aport caloric mai ridicat, pentru a susține metabolismul rapid;
- proteinele și grăsimile de calitate, care oferă energie și ajută la menținerea temperaturii corporale.
Dieta susține astfel activitatea intensă a pisicii. Este important ca porțiile să fie adaptate în funcție de nivelul ei de activitate. Alternarea între hrană uscată și hrană umedă pentru pisicie din rasa Cornish Rex ajută la menținerea unei nutriții echilibrate și a unei stări generale bune.
Blana ondulată a pisicii Cornish Rex necesită îngrijire minimă. Se pot folosi perii din cauciuc pentru a îndepărta părul mort, însă cu atenție, deoarece utilizarea în exces poate deteriora părul permanent. Pisicile cu blana deschisă la culoare pot avea nevoie de cremă de protecție solară pe urechi în lunile de vară. Ca pentru toate celelalte pisici, se recomandă vaccinarea și deparazitarea regulată.
Deși această rasă nu este recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre cele mai bune rase pentru copii, toate pisicile sunt diferite și, cu familiarizarea adecvată, ar putea fi un bun companion pentru aceștia.