OpenOpen

Birmaneză

Birman
O pisică Birmaneză are părul semi-lung, cu colorație mai închisă la vârfuri, pe față, picioare, urechi și coadă, și o nuanță pală a culorii pe corp. Este o pisică destul de mare, cu corpul îndesat și picioare scurte. Pisica Birmaneză are ochii albaștri și patru labe alb pur. Șosetele din față acoperă doar labele, însă cele din spate sunt mai lungi. Capul este mare și rotunjit, cu urechi de dimensiuni medii. Pisicile Birmaneze pot avea diferite culori.
  • Pisică jucăușă și curioasă
  • Pisică prietenoasă, dar independentă
  • Pisică tăcută
  • Conformație obișnuită
  • Nevoie de îngrijire zilnică
  • Rasă non-hipoalergenică
  • Are nevoie să iasă afară
  • Pisică potrivită pentru familie

Origine

Deși nu există o înregistrare clară a originii pisicilor Birmaneze, se știe că o pereche a fost dusă în Franța în jurul anului 1919, de la aceasta formându-se rasa în lumea occidentală. Cu toate acestea, pisicile Birmaneze aproape că au dispărut ca rasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și au fost încrucișate masiv cu rase cu părul lung (în principal Persane), dar și cu linii de Simeze pentru a reconstrui rasa. La începutul anilor 1950 se produceau din nou pui de pisică Birmaneză pură. Rasa reconstruită a fost recunoscută în Marea Britanie în 1965

Țară de origine

Burma/Franța

Alte denumiri

Pisica sacră de Burma

Personalitate

Pisicile Birmaneze sunt recunoscute ca fiind o rasă deosebit de iubitoare și afectuoasă, fiind create pentru a fi pisici de companie timp de mai multe generații. Sunt docile și tăcute. Pisicile Birmaneze sunt sociabile, inteligente și prietenoase, curioase și atașate de oameni, însă nu prea gălăgioase.

Sănătate

Unele pisici Birmaneze tinere pot avea semne de disfuncții renale în urma testelor de sânge – semnificația nu este clară, însă unele dintre ele pot dezvolta în continuare insuficiență renală.

Nutriție

Fiecare pisică este unică și fiecare are propriile preferințe, mofturi și nevoi când vine vorba de mâncare. Cu toate acestea, pisicile sunt carnivore și fiecare dintre ele trebuie să obțină 41 de nutrienți diferiți și specifici din alimentație. Proporția acestor nutrienți variază în funcție de vârstă, stil de viață și starea generală de sănătate, deci nu e deloc surprinzător că un pui energic aflat în creștere are nevoie de o balanță diferită de nutrienți în dietă decât o pisică adultă mai puțin activă. Alte aspecte pe care trebuie sa le ai în vedere sunt: administrarea cantității corecte de mâncare pentru a menține o formă ideală, în conformitate cu instrucțiunile de hrănire și livrarea hranei în funcție de preferințele individuale respectând rețetele de mâncare uscată sau umedă.

Îngrijire

Blana pisicii Birmaneze este moale și mătăsoasă, însă nu la fel de greu de îngrijit precum cea a pisicilor Persane. Totuși, pentru a o ajuta să rămână astfel, trebuie să o cureți o dată pe săptămână cu un pieptene și o perie. Pisicile Birmaneze îngrijite de la o vârstă fragedă se bucură de atenția suplimentară pe care le-o aduce această activitate regulată. Ca toate pisicile, și această rasă are nevoie de vaccinări regulate, deparazitare și controale de sănătate anuale.

Potrivită pentru copii?

Deși această rasă tinde să fie excelentă pentru copii, fiecare pisică are o personalitate diferită bazată pe mediul în care trăiește și socializarea primită. Te rugăm, dacă adopți, să consulți organizația de adopție pentru detalii despre o anumită personalitate de pisică.

E aceasta pisica potrivită pentru tine?

E aceasta pisica potrivită pentru tine?

Toate pisici au personalitatea lor, însă unele instincte și comportamente sunt moștenite. Folosește selectorul de rase și află ce rase de pisici se potrivesc cel mai bine cu preferințele și stilul tău de viață. Dacă tu și pisica aveți lucruri în comun, cresc șansele unei vieți fericite și împlinite împreună.

Ce să mai iei în calcul

Adopție

Adopția unei pisici de la un adăpost îți poate aduce incredibil de multă împlinire, iar ei îi oferă o a doua șansă la viață. Sunt multe pisici în căutarea unei case primitoare. Fiecare are propria poveste și multe și-au pierdut prima casă fără vina lor și și-ar dori să devină parte din a ta. Centrele recunoscute vor acorda multă atenție potrivirii dintre oameni și pisici, având personal pregătit să te ajute cu sfaturi și să îți răspundă la orice eventuale întrebări.

Alegerea unui crescător bun

Dacă te-ai hotărât să alegi o pisică cu pedigree, atunci asigură-te că apelezi la un crescător cu reputație bună. Principalul avantaj în cumpărarea unei pisici de rasă este că vei ști destul de bine cum va arăta și în ce fel i se va contura personalitatea. Contactează-ți veterinarul pentru mai multe informații despre bolile infecțioase, predispozițiile genetice și nevoile de îngrijire, pentru a fi complet pregătit atunci când întâmpini o pisică la tine acasă.

Întâmpinarea pisicii acasă

Când pisoiul sau pisica ta e pe cale să vină acasă, e normal să fii plin de entuziasm. În ultimele zile de dinaintea venirii, sunt o mulțime de pregătiri pe care le poți face pentru a o întâmpina cum se cuvine.