Cum să-i faci cunoştinţă pisicii cu alte animale de companie

Pisicile sunt animale independente, iar acesta este un motiv suplimentar pentru care sunt atât de potrivite ca animale de companie, în special pentru cei care își doresc unul mai puțin solicitant.
Cățeluș și pisoi
Cățeluș și pisoi
Cățeluș și pisoi

Prezentarea pisicilor altor pisici

Prezentarea unui nou pisoi pisicii tale adulte

Vestea bună e că pisicile adulte tind să fie mult mai primitoare cu pisoii sau pisicile tinere decât cu alți adulți. În cazul în care ambele pisici sunt sterilizate, cu atât mai bine (cu condiția ca medicul veterinar să recomande sterilizarea).

Înainte de a aduce acasă noul pui de pisică sau în primele zile după ce îi faci cunoștință cu pisica ta, lasă-ți animalul de companie să se obișnuiască cu mirosul noului membru al familiei. Schimbă-le paturile în prima săptămână, iar în cazul în care pisica devine furioasă sau stresată în preajma mirosului puiului, încearcă să-i oferi reasigurări calme prin asocierea noului miros cu o experiență pozitivă, cum ar fi o recompensă gustoasă, cum ar fi PURINA FELIX PARTY MIX pentru pisici adulte. În funcție de gusturile acestora, am creat trei rețete diferite pentru a ne asigura că acestea nu se vor plictisi. Vezi mai multe detalii aici. Mai mult de atât, dacă dorești sa îți răsfeți pisica cu texturi variate și apetisante, poți încerca produsele GOURMET. Vezi mai multe detalii aici.

Prezentarea unei pisici adulte pisicii tale adulte

Dacă aduci o nouă pisică adultă într-o casă în care trăiește deja o pisică adultă, urmează aceste sfaturi pentru a face prezentările mai sigure și cu mai mult succes pentru voi toți:

  • Pentru început, ține ambele pisici departe una de cealaltă. Lasă noua pisică într-o cameră proprie, în care se poate instala câteva zile, cu propria mâncare, pat cald, bol de apă și litiera cu nisip.
  • În timp ce noua pisică se acomodează în camera ei, începe să îi introduci mirosul pisicii existente. Lasă pisica să-ți miroasă mâinile și îmbrăcămintea. Vorbește-i încet. O poți mângâia liniștitor.
  • Folosește una sau două pulverizări cu feromoni și difuzoare electrice prin casă, mai ales în încăperile unde locuiesc pisicile, deoarece acestea le pot ajuta să se relaxeze și să accepte prezența altor pisici.
  • După ce ambele pisici par confortabile cu mirosul celeilalte, le poți permite să își exploreze reciproc teritoriul, dar ține-le încă la distanță una de alta.
  • Când ești sigur că fiecare e relaxată în zona celeilalte, poți începe să le faci cunoștință. Ține o pisică într-o lesă sau într-un coș și las-o pe cealaltă liberă să exploreze și să miroasă spațiul timp de câteva minute. Pisica securizată va fi în siguranță, iar coșul o va împiedica să fugă. Ultimul lucru de care ai nevoie în acest moment este o cursă nebună de pisici! Așteaptă-te să existe priviri îndelungi, sâsâituri și cambrări, diverse exprimări de limbaj corporal, pe măsură ce se obișnuiesc una cu alta. Este un comportament perfect normal, care va trece, așa că încearcă să nu reacționezi. Dar, dacă consideri că e mult prea devreme pentru introducere, iar pisicile încearcă să se lovească reciproc, separă-le din nou pentru o vreme și apoi încearcă din nou.
  • Va trebui să repeți acest exercițiu de câteva ori, în încăperi diferite, alternând pisica "securizată” și pisica “liberă“, până când reacționează calm una față de alta.
  • Nu forța pisicile să stea aproape una de cealaltă. Oferă-le suficient spațiu și locuri în care se pot refugia dacă doresc puțină pace și liniște.

Dacă totul merge bine, cele două pisici ar trebui să devină bune prietene, să se joace, să se spele și să se îngrijească una pe alta, dar fii răbdător. Acest tip de relație poate necesita timp pentru a se dezvolta.

În cazul în care îți par cu adevărat inconfortabile una în compania celeilalte și nu există niciun semn de ameliorare, separă-le și cere sfatul medicului veterinar. Ți-ar putea recomanda un specialist în comportamentul pisicilor, care poate oferi ajutor specializat.

Există o regulă utilă de două săptămâni de tatonare atunci când încerci să construiești o prietenie între pisici. Dacă au trecut două săptămâni de când încerci sfaturile de mai sus, dar în ciuda eforturilor tale, observi că personalitățile pisicilor nu se potrivesc, întreabă-te dacă noua pisică nu ar fi mai fericită într-o altă casă. Poate fi mai indicat, pentru ambele pisici, să iei în considerare relocarea noii tale pisici la o familie care îi poate oferi o primire călduroasă din partea fiecărui membru.

Two large eared cats sitting together

Prezentarea unei noi pisici unui câine

Fluffy white dog sitting in grass with white kitten

Introducerea unei pisici potențial emotive unui câine care se agită ușor trebuie să se facă cu grijă, pentru bunăstarea ambelor animale de companie. Urmează sfaturile noastre utile pentru o prezentare fără griji.

Prezentarea unei pisici sau pui de pisică câinelui tău

Cel mai important lucru atunci când introduci o nouă pisică câinelui tău este siguranța - atât a câinelui, cât și a pisicii. Un câine superactiv poate răni cu ușurință un pui de pisică, iar o pisică speriată poate face o mulțime de daune cu ghearele sale. Așa ca ia-o încet, concentrează-te pe necesitățile ambelor animale de companie și poți ajuta la formarea unei minunate prietenii, bazată pe respect reciproc.

Prezentarea unei pisici sau pui de pisică câinelui tău adult

Chiar dacă câinele tău este obișnuit cu pisici - și nici măcar nu ar ridica o sprânceană la o nouă pisică sau pui de pisică – este totuși important să ai mare grijă în momentul prezentărilor.

  • Prioritatea, la prezentarea unei pisici câinelui, este de a ajuta ambele animale de companie să se simtă relaxate unul în compania celuilalt. Începe prin securizarea noii tale pisici într-o locație protejată de câine sau un coș și aduci apoi câinele în vizită.
  • Recompensează câinele când este calm și, chiar dacă latră repetat, rămâi și tu calm.
  • Repetă procesul în mai multe camere, asigurându-te de fiecare dată că atât pisica, cât și câinele, se simt în siguranță.
  • După ce ești sigur că ambii sunt calmi și relaxați, permite pisicii să iasă din coș sau paner, dar ține câinele în lesă.
  • Rămâi calm – animalele de companie îți simt și preiau stresul - și lasă-le să se investigheze reciproc. Continuă să recompensezi comportamentul bun, calm. Repetă în cât mai multe încăperi posibil.
  • Supraveghează-i până când ști că se vor înțelege și lasă câinele fără lesă, în compania pisicii, doar când ești sigur că nu va reacționa sau încerca să o urmărească.
  • Asigură-te că pisica are la dispoziție un loc înalt unde se poate refugia dacă se simte inconfortabil, departe de câine.
  • Dacă ai mai mulți câini, prezintă întotdeauna pisica fiecărui câine, pe rând.
  • Asigură-te ca litiera pisicii să nu-i fie accesibilă câinelui deoarece, având tendința să curețe tot, câinele ar putea consuma conținutul - nu e frumos, dar e adevărat!
  • Separă pisicile de câini în timpul mesei, astfel încât fiecare să poată mânca în liniște – ai putea încerca să îi hrănești în încăperi diferite sau să hrănești pisica pe o suprafață mai la înălțime, unde câinele să nu poată ajunge. Nu uita că trebuie să acorzi atenție și alimentației animalelor tale de companie, deci trebuie să te asiguri că primesc hrana potrivită pentru nevoile lor. Uneori pisicile sunt mai mofturoase, de aceea noi îți recomandăm să încerci rețetele GOURMET, în special hrana umedă PURINA® GOURMET® GOLD SAVOURY CAKE pentru pisici adulte, o formulă cu bucățele suculente într-o textură specială care îi va satisface gusturile rafinate.
  • Asigură-te că pisica primește suficiente oportunități de a urmări, prinde și a se năpusti asupra unor jucării mobile. Cu siguranță câinelui tău nu îi va plăcea ca pisica să îi folosească coada pe post de jucărie.

Cel mai important lucru la prezentarea noii pisici, unei pisici, sau unui câine existent, este siguranța. Cu toate acestea, nu trebuie să-ți faci griji dacă acesta este foarte agitat în preajma pisicii, este posibil să fie vorba de un stil de viață mai activ al câinelui, așa că trebuie să acorzi atenție și alimentației sale. Spre exemplu, în cazul în care câinele are un nivel crescut de activitate, acesta va avea nevoie de o hrană cu valoare energetică ridicată pentru că va consuma caloriile mult mai rapid. Poți încerca hrana uscată PURINA® FRISKIES® Active, fiind dedicată câinilor cu nevoi nutriționale ridicate.

Dar în cazul în care câinele tău este în mod persistent agitat sau agresiv în preajma pisicii (sau viceversa), consultă veterinarul și discutați despre posibilitatea apelării la un specialist în comportamentul animalelor de companie.

Chiar dacă pisicile și câinii pot fi buni prieteni sau pot trăi fericiți împreună, unele animale de companie ar trebui ținute la distanță de pisici. Unele animale de companie, cum ar fi iepurii, porcușorii de guineea, șoarecii, șobolanii, gerbilii și șinșila, precum și reptilele, trebuie protejate permanent de pisici.