Amelia

Manager comunicare tehnică și medic veterinar @Purina

Amelia

De ce conține zahăr hrana animalelor de companie?

Zaharurile, cum ar fi glucoza, fructoza, maltoza și altele sunt grupuri de carbohidrați, care sunt un macronutrient cheie, alături de proteine și grăsimi. În ciuda atenției negative cauzată de trendurile nutriției umane, o cantitate moderată de zaharuri poate îndeplini funcții importante în hrana pentru animale de companie. Se găsesc în mod natural în multe fructe, legume și produse lactate. Cantitățile mici de zaharuri din alimentele pentru animale de companie pot fi o sursă de energie, pot îmbunătăți gustul și pot asigura că un produs își păstrează textura pe toată durata de valabilitate. Nu zahărul sau carbohidrații reprezintă principalul risc de obezitate la câini și pisici, ci aportul excesiv de calorii care se întâlnește în toate grupurile de hrană.

Zaharurile se găsesc în mod natural în multe fructe și legume folosite în hrana pentru animale de companie, cum ar fi: merele, dovleacul, morcovii, cartofii dulci, roșiile, mazărea sau spanacul.

Majoritatea carbohidraților din hrana completă și echilibrată pentru animale de companie provin din “carbohidrați complecși” (de exemplu: cereale, cartofi și anumite leguminoase). Când se găsesc în hrana pentru animale de companie, zaharurile simple (cum ar fi: zaharoza, dextroza, fructoza etc.) cuprind un procent foarte mic din energia metabolizabilă totală a hranei.

Unii dintre ei joacă un rol important în alimentația animalelor de companie. Glucoza, de exemplu, este sursa principală de energie pentru celulele corpului, în timp ce lactoza este critică pentru dezvoltarea timpurie. Atât câinii, cât și pisicile sunt capabili să metabolizeze și să utilizeze zaharurile găsite în hrana pentru animale de companie. Cantități mici de zaharuri pot îmbunătăți aroma hranei pentru animale de companie. De exemplu, atunci când sunt combinate cu alte ingrediente în timpul procesului de preparare, acestea sunt folosite pentru a crea arome naturale precum „prăjit” sau la „grătar”. Alte funcții ale zaharurilor din hrana pentru animale de companie sunt creșterea duratei de valabilitate a produselor, oferind o culoare atrăgătoare din punct de vedere vizual, sau îmbunătățirea texturii produsului.

Termenul “diverse zaharuri” care apare pe etichetele hranei pentru animale de companie descrie o categorie, care se poate referi la diferite zaharuri (de exemplu: zaharoză, fructoză, glucoză). Trebuie folosit întotdeauna la plural (zaharuri), chiar dacă rețeta conține un singur tip de zahăr.

Mulți oameni asociază zahărul din hrana pentru animale de companie ca fiind cauza obezității. Cu toate acestea, unul dintre principalii factori de risc ai obezității la câini și pisici este aportul caloric excesiv. Gram pentru gram, zaharurile au mai puține calorii decât grăsimile sau proteinele. Obezitatea, nu zahărul din hrană, este principalul factor de risc pentru diabetul zaharat al pisicilor și al câinilor. Soluția este menținerea stării corporale ideale și limitarea alimentelor care nu sunt complete și echilibrate la mai puțin de 10% din aportul caloric total al animalului de companie.