Dachshund (Miniature Long-Haired)

Dachshund (Miniature Long Haired)
Rasa Teckel pitic cu părul lung se caracterizează prin exemplare cu spatele lung și cu picioare scurte, de înălțime foarte mică. Deși mic, Teckelul este totuși musculos și bine clădit, având un piept adânc și lat și picioarele din față bine dezvoltate. Are o blană atractivă moale, dreaptă care poate avea multiple culori (pentru detalii complete consultă standardul rasei). Teckelul pitic adult cântărește 4,5 – 5 kilograme și are o înălțime de aproximativ 12 – 15 centimetri.
  • Câine potrivit pentru proprietarii cu niște experiență
  • Niște dresaj necesar
  • Preferă plimbările liniștite
  • Agreează o plimbare de jumătate de oră pe zi
  • Câine tip jucărie
  • Minimum de salivare
  • Are nevoie de periere la două zile
  • Rasă non hipoalergenică
  • Câine foarte vocal
  • Câine de pază. Latră și alertează
  • Ar putea avea nevoie de dresaj pentru a trăi cu alte animale
  • Ar putea avea nevoie de dresaj pentru a trăi cu copii

Origine

Originea rasei Teckel poate fi urmărită încă din secolul al XV-lea în Germania. Totuși, alți câini de tip Teckel au apărut în arta antică egipteană și mexicană și rămășițe ale unui câine asemănător au fost găsite în epava unei nave naufragiată în Italia, datând din secolul I e.n.. Standardul rasei germane a fost stabilit în 1879, iar clubul rasei a fost înființat în 1888. Câinii Teckel pitici erau folosiți în locul copoilor, pentru a scoate iepurii din vizuine.

Personalitate

Rasa de câini Teckel pitic cu părul lung poate fi foarte independentă și are nevoie de dresaj blând, constant și răbdător. Este necesară socializarea timpurie pentru a obișnui un Teckel cu copiii, străinii și cu alte animale. Este o rasă care se atașează foarte mult de familie și de obicei de un membru al familiei în particular, însă pot fi rezervați față de străini. Dintre cele trei varietăți de blană, Teckelul pitic cu părul lung tinde să fie cel mai prietenos.

Sănătate

Cea mai frecventă problemă de sănătate întâlnită la Teckel este legată de forma corpului lor, care îi predispune la afecțiuni ale coloanei. Problemele la inimă sunt de asemenea relativ comune la această rasă. Ca și la multe alte rase, pot apărea diverse boli ereditare ale ochilor, iar câinii pentru împerechere trebuie să fie testați permanent la ochi.

Exerciții

Acest câine are nevoie de aproximativ o jumătate de oră de mișcare pe zi. Înainte de a-l lăsa fără lesă asigură-te că semnalul său de întoarcere este solid, deoarece instinctele lui de vânător îl pot face să fugă urmărind un miros sau o pradă. Ține minte că Teckelul pitic cu părul lung a fost crescut să „meargă pe teren”, deci poate săpa pe sub multe tipuri de gard. Prin urmare verifică securitatea grădinii tale.

Nutriție

Cățeii de salon au un metabolism rapid, ceea ce înseamnă că ard caloriile foarte repede, deși stomacul lor mic le impune să mănânce puțin și des. Mâncărurile pentru rasele mici sunt create special pentru a conține nivelurile adecvate de nutrienți cheie și au dimensiuni mai mici ale bolului alimentar pentru a se potrivi gurii lor mici. Aceasta încurajează de asemenea mestecatul și îmbunătățește digestia.

Îngrijire

Teckelul pitic cu părul lung trebuie periat și pieptănat complet cel puțin o dată pe săptămână. Părul în exces dintre degete ar trebui să fie trimat după cum e nevoie. Se va acorda o atenție specială urechilor, care trebuie menținute curate, deoarece câinii cu urechi lungi pot dezvolta mai ușor infecții ale urechii. Deși mănâncă delicat, un teckel cu părul lung poate uneori să colecteze mâncare în urechile lungi, astfel că e nevoie de curățare suplimentară în această zonă.

Cele mai bune rase de câini pentru copii

Deși majoritatea câinilor sunt considerați în mod tradițional că au un comportament frumos față de copii, toți câinii și copiii trebuie învățați să se înțeleagă și să se respecte reciproc, pentru a fi în siguranță împreună. Chiar și așa, câinii și copiii mici nu ar trebui să fie lăsați singuri împreună, iar adulții ar trebui să supravegheze toate interacțiunile dintre ei

E aceasta rasa potrivită pentru tine?

E aceasta rasa potrivită pentru tine?

Toți câinii au personalitatea lor, însă unele instincte și comportamente sunt moștenite. Folosește selectorul de rase și află ce rase de câini se potrivesc cel mai bine cu preferințele și stilul tău de viață. Dacă tu și câinele aveți lucruri în comun, cresc șansele unei vieți fericite și împlinite împreună.

Ce să mai iei în calcul

Adopție

Adopția unui câine de la un adăpost sau o organizație neguvernamentală îți poate aduce incredibil de multă împlinire. Deseori, înseamnă că îi oferi o a doua șansă la viață. Sunt mulți câini în căutarea unei case primitoare. Centrele recunoscute vor acorda multă atenție potrivirii dintre oameni și câini. Personalul învață tot ce poate despre câini și vor vrea să afle și lucruri despe tine, familia ta și stilul de viață, înainte de a-ți recomanda vreun câine. De asemenea, vor fi încântați să îți ofere sfaturi și să îți răspundă la orice eventuale întrebări înainte sau după adopție.

Alegerea unui crescător bun

Dacă te-ai hotărât să alegi un câine cu pedigree, atunci asigură-te că apelezi la un crescător cu reputație bună. Principalul avantaj în cumpărarea unui câine de rasă este că vei ști destul de bine cum va arăta și în ce fel i se va contura personalitatea. Contactează-ți veterinarul pentru mai multe informații despre bolile infecțioase, predispozițiile genetice și nevoile de îngrijire, pentru a fi complet pregătit atunci când întâmpini un câine la tine acasă.

Întâmpinarea câinelui acasă

Când ești pe cale să aduci un pui de câine sau un câine adult pentru prima oară, e normal ca toți ai casei să fie plini de entuziasm. Te-ar putea ajuta ceva care să te distragă, așa că e un moment perfect să te ocupi de câteva pregătiri pentru marea sosire.