Bergamasco

Bergamasco
Blana rasei Bergamasco este cea mai frapantă caracteristică a acestui câine. Este unsuroasă, lungă, bogată și atârnă până la pământ în câlți dezordonați. Culoarea blănii poate fi gri, neagră, Isabella (cafeniu deschis cu picățele) sau cafeniu deschis. Mari și puternici, masculii ating o înălțime de 58-62cm la maturitate, iar femelele 54-58 cm. Masculii adulți cântăresc 32-38 kg, iar femelele 26-32 kg.
  • Câine potrivit pentru proprietarii experimentați
  • Extra dresaj necesar
  • Preferă plimbările pline de energie
  • Agreeeză o plimbare de peste două ore pe zi
  • Câine mare
  • Minimum de salivare
  • Are nevoie de periere la două zile
  • Rasă hipoalergenică
  • Câine foarte vocal
  • Câine de pază. Latră și alertează
  • Ar putea avea nevoie de dresaj pentru a trăi cu alte animale
  • Ar putea avea nevoie de dresaj pentru a trăi cu copii

Origine

O rasă antică de conducători de turme și paznici, se crede că rasa de câini Bergamasco își are originile în Persia, acum câteva mii de ani, unde însoțea fermierii nomazi pentru a muta turmele în condiții deseori aspre și a le păzi împotriva prădătorilor. Unii dintre nomazi s-au așezat în Alpii Italieni, iar câinii au preluat numele regiunii în care au fost găsiți: Bergamasco. Rasa aproape că a dispărut complet din cauza declinului producției de lână în perioada de după război în Italia, însă a fost revitalizată de crescătorii dedicați.

Personalitate

Originile de câine de pază ale rasei Bergamasco sunt evidente și astăzi: este un câine precaut și vigilent și are un puternic instinct protector. Socializarea precoce este de aceea extrem de importantă, împreună cu manevrarea de către persoane cu experiență. Nu este o rasă ideală pentru un proprietar de câini începător, necesită antrenament continuu și are o puternică dorință de a-i bucura pe ceilalți.

Sănătate

Bergamasco pare să fie o rasă foarte sănătoasă, fără probleme specifice.

Exerciții

Este necesară în jur de o oră de antrenament zilnic, deși această rasă energică este foarte rezistentă și va accepta bucuroasă mai mult, dacă îi poți oferi. Îndepărtează toate resturile din blană la întoarcerea acasă!

Nutriție

Fiind câini de talie mare și având un apetit sănătos, ei beneficiază de au nevoie de un aport diferit, inclusiv minerale și vitamine comparativ cu câinii de talie mai mică. Unii dintre câinii de talie mare, cum este și Bergamasco, sunt de asemenea predispuși spre balonare și probleme stomacale; mesele mai mici și mai frecvente pot ajuta la reducerea acestui risc.

Îngrijire

Acest câine are o blană specială, care necesită durate diferite de îngrijire în diverse stadii ale dezvoltării sale. Inițial, blana puiului trebuie să fie periată săptămânal. Însă de pe la 10 luni până la trei ani blana adultă începe să înlocuiască blana moale a puilor și necesită atenție zilnică pentru a ajuta la formarea cozilor. După trei ani câlții sunt complet formați și blana necesită foarte puțină atenție – doar un periaj de două ori pe lună și o baie o dată sau de două ori pe an. Blana va ajunge să atingă pământul atunci când câinele are aproape cinci ani.

Cele mai bune rase de câini pentru copii

Deși majoritatea câinilor sunt considerați în mod tradițional că au un comportament frumos față de copii, toți câinii și copiii trebuie învățați să se înțeleagă și să se respecte reciproc, pentru a fi în siguranță împreună. Chiar și așa, câinii și copiii mici nu ar trebui să fie lăsați singuri împreună, iar adulții ar trebui să supravegheze toate interacțiunile dintre ei

E aceasta rasa potrivită pentru tine?

E aceasta rasa potrivită pentru tine?

Toți câinii au personalitatea lor, însă unele instincte și comportamente sunt moștenite. Folosește selectorul de rase și află ce rase de câini se potrivesc cel mai bine cu preferințele și stilul tău de viață. Dacă tu și câinele aveți lucruri în comun, cresc șansele unei vieți fericite și împlinite împreună.

Ce să mai iei în calcul

Adopție

Adopția unui câine de la un adăpost sau o organizație neguvernamentală îți poate aduce incredibil de multă împlinire. Deseori, înseamnă că îi oferi o a doua șansă la viață. Sunt mulți câini în căutarea unei case primitoare. Centrele recunoscute vor acorda multă atenție potrivirii dintre oameni și câini. Personalul învață tot ce poate despre câini și vor vrea să afle și lucruri despe tine, familia ta și stilul de viață, înainte de a-ți recomanda vreun câine. De asemenea, vor fi încântați să îți ofere sfaturi și să îți răspundă la orice eventuale întrebări înainte sau după adopție.

Alegerea unui crescător bun

Dacă te-ai hotărât să alegi un câine cu pedigree, atunci asigură-te că apelezi la un crescător cu reputație bună. Principalul avantaj în cumpărarea unui câine de rasă este că vei ști destul de bine cum va arăta și în ce fel i se va contura personalitatea. Contactează-ți veterinarul pentru mai multe informații despre bolile infecțioase, predispozițiile genetice și nevoile de îngrijire, pentru a fi complet pregătit atunci când întâmpini un câine la tine acasă.

Întâmpinarea câinelui acasă

Când ești pe cale să aduci un pui de câine sau un câine adult pentru prima oară, e normal ca toți ai casei să fie plini de entuziasm. Te-ar putea ajuta ceva care să te distragă, așa că e un moment perfect să te ocupi de câteva pregătiri pentru marea sosire.