Să ai un câine ca animal de companie este o adevărată bucurie - nu întâmplător câinii sunt considerați cei mai buni prieteni ai oamenilor, mai ales datorită iubirii necondiționate pe care o oferă.

Totuși, un câine implică și o mulțime de responsabilități, inclusiv legate de învățarea și punerea în aplicare a anumitor reguli de comportament. Da, ai citit bine: sunt câteva lucruri esențiale pe care orice persoană care are câine trebuie să le cunoască.

În articolul de azi vom oferi răspunsul la întrebarea Cum ne comportăm cu un câine?

Cuprins


Agresivitatea câinilor - ce spune psihologia canină?

În țara noastră se consideră că unele rase de câini au un potențial agresiv. Potrivit legii, printre cei mai periculoși câini se numără cei din rasele Pitbull, Rottweiller, Dog Argentinian, Cane Corso, Ciobănesc Caucazian etc.

Cu toate acestea, psihologia canină explică faptul că anumite comportamente agresive nu sunt neapărat legate de rasă. Astfel, nu doar un câine Pitbull poate avea o predispoziție către comportamente agresive. Ele pot depinde de o serie de factori, iar dintre aceștia, comportamentul oamenilor este crucial. Iată și un exemplu: dacă un câine este certat în repetate rânduri pentru faptul că latră, aparent fără niciun motiv, acesta poate ajunge chiar să-și mârâie stăpânul.

Comportamentele agresive ale oamenilor, așa cum este bătaia, pot favoriza declanșarea agresivității câinelui. Prin urmare, comportamentele inadecvate și repetate pot transforma chiar și cel mai blând câine, fie el și de talie mică, în „cel mai periculos câine.

În mod cert, există momente în care câinii noștri greșesc. Se întâmplă, de exemplu, să-și facă nevoile în casă, ceea ce ne poate supăra. Acest lucru nu înseamnă, însă, că trebuie să-i certăm sau să-i pedepsim. Putem dezvăța câinele să facă în casă cu multă blândețe, și nu prin amenințări verbale, pedepse sau, mai grav, prin bătaie. Tot psihologia canină spune că patrupezii ne simt doar din tonul și intensitatea vocii, factori care joacă un rol esențial în procesul de dresare.

În plus, este important să ne „educăm” animalele de companie încă de când acestea sunt pui. Dacă vrei să aprofundezi subiectul, te invităm să descoperi cele mai importante lucruri despre dresarea câinilor.

Sunt cursurile de dresaj canin o necesitate?

Răspunsul la întrebarea „Cum să dresezi un câine?” este următorul: fie pe cont propriu, fie alegând să-l duci la cursuri de dresaj canin. S-ar putea ca a doua variantă să fie una mult mai inspirată, mai ales că dresorul îți poate explica și dacă adopți anumite comportamente greșite în relația cu patrupedul tău.

Este important să fii prezent pe toată durata cursurilor de dresaj, pentru a-ți înțelege mai bine animalul de companie - mai ales din punct de vedere psihologic, ceea ce este extrem de important pentru buna funcționare a relației dintre voi, dar și pentru evoluția animalului tău de companie.

Cum ne comportăm cu un câine care nu este al nostru

Pentru că acest articol face parte din proiectul PURINA PetSchool, proiect prin care ne propunem să educăm copiii în legătură cu îngrijirea cu responsabilitate a animalelor de companie, te invităm să urmărești alături de cel mic filmulețul animat pe care l-am pregătit special pentru copii: Cum ne comportăm cu un câine.

În urma vizionării acestui material video, copilul tău va înțelege care este cea mai potrivită abordare în interacțiunile cu câinii. În pus, s-ar putea ca și tu să descoperi din videoclip câteva trucuri pe care nu le știai.

Vizionare plăcută!